Publicat de: Jeffreys | Ianuarie 25, 2010

Flacăra Violet şi Cenaclul Flacăra( de la egal la egal, paranormal)

Motto: „ Mă, care dintre voi s-a băşit, că pute aici de-mi pică păru din nas…” ( autorul acestor vorbe celebre: un soldat grec din Calul Troian).

 A trecut mai bine de o luna de zile de când Întâiul Matelot al patriei, Băsexu, şi-a înfrânt adversarii în luptă voinicească(sic!) şi şi-a trecut pe răboj al doilea mandat de prezident în Românica. Şi scârbit fiind de tot ce se-ntâmplă în scumpa noastră patrie în prag de an stelar 2010, nici n-am mai vrut să comentez evenimentele acelor zile de coşmar. Am crezut că odată cu adjudecarea trofeului de către cârmaci, va urma “ trecerea de la cantitate la o nouă calitate”, cum ne spuneau odinioară tovarăşii,  că va fi dat uitării, măcar pentru o vreme, tema principală, preferată şi unică a politicienilor noştri şi a comentatorilor vieţii politice: SuperBăse – scu-rsura galaxiei, sursa tuturor relelor din Universul cunoscut, această gaură neagră a politicii româneşti, care ne suge toate energiile şi care a reuşit astfel să-l detroneze pe Darth Vader ( ştiţi, ăla de respira greu).
Vise, monşer, vise. După ce timp de cinci ani “deontologi” precum
domnu Gâdea, Mugur Ciuvică, Mircea Badea, Valentin Stan leptopistu, futacu Ciutacu, Mircea Dinescu, Medelin Voicu, Radu Tudor, Gabriela Strâmbeanu Ştirea sau măcănitoarea Dana Grecu nu au avut altceva de făcut ( câţiva dintre ei chiar cu normă întreagă) decât să-l înjure pe Băsexu, să-l bage şi să-l scoată, să descopere matrapazlâcurile lui şi ale familiei, să dezgroape schelete de cai verzi, să-l pizduie şi să-l distrugă pe Il Comandante, acum, după bătaia ce le-a administrat-o acesta, continuă seară de seară aceeaşi activitate. Nu am văzut în viaţa vieţilor mele atâta ineficienţă. Să trebuiescă să faci un singur lucru timp de cinci ani şi s-o iei în halul ăsta peste bot – asta este definiţia eşecului total. Vă daţi seama câtă energie consumată, câţi bani cheltuiţi, câte clicuri date de mausul lui Stan şi câte fişiere audio deschise de acesta, câte mii de ore de emisii tv efectuate cu tot ce înseamnă aceasta şi totul în van, totul dus pe apa sâmbetei. Asta este însăşi definiţia ineficienţei, stângăciei, amatorismului, prostiei. Nouă, celor ce muncim la stat, ni se reproşează că suntem ineficienti, neproductivi, neprofesionoşti? Apoi pe lângă aştia eu sunt ca robotu industrial japonez pe lângă muncitorul necalificat Ghiţă de la sculărie.  Şi mai au obrazul să mai iasă pe micul ecran seară de seară.

Şi pentru a masca această mare m_ _ e luată din plin, pentru a încerca să explici inexplicabilul, ei au căutat şi au descoperit cine este vinovatul. Şi, senzaţional, ţineţi-vă bine, vinovatul este însăşi Flacăra Violet !!! Prostănacul şi toţi cei care l-au susţinut ( şi anume TOATĂ LUMEAAAAAAAA) au fost atacaţi energetic. ATACAAAAAAAŢI ENERGETIIIC !!! Râde Europa cu curude noi !!!

Păi cu banii cheltuiţi de moguli, o angajam pe Mama Omida cu toate nepoatele ei, pe Maria Câmpina cu toate suratele din domeniu şi mai importam din Jamaica o duzină de masterande în voodoo şi să vezi cum îl “voodoo-iam în gur pe mariner.

Şi nu numai că prostănacul fusese atacat energetic, dar au descoperit şi numele “vrăjitorului”, care nu este altcineva decât Aliodor Manolea ( şi acum să vezi titulatură !), profesor de SERENITATE. Brrrrr, că mi s-a zbârlit părul în palmă, nu alta.

Geoană a declarat că dacă va fi învins de Băsescu, va demisiona din fruntea PSD-ului. Dar nu a făcut asta. Ştiţi de ce? Pentru că nu a fost înfrânt de Trăienel ci de către flacăra violet a lui Aliodor Manolea. Extraordinar. Miraculos. Mirobolant.

Şi ne mai mirăm că în Românica nimeni nu răspunde pentru nimic, că orice porcărie imensă ai face ca politician sau mare şef de şef, nimeni, niciodată nu te va lua la rost pentru asta, nu te va trage la răspundere pentru mânăriile făcute, când poţi oricând  învoca flacăra violet şi te-ai scos? Noi suntem deştepţi şi vrem binele boborului dar suntem neputincioşi în faţa atacului energetic al celor răi. Nu suntem noi de vină. La fel ca în bancul cu Ion şi Gheorghe stând la poveşti. Şi la un moment dat zice Ion: – măi, Gheo, tu ai tras un vânt, că tare pute aici? – Nu,  Ioane, n-am fost io; cred că o fost câinele. – Bine, mă Gheo, da’ câinele nici nu-i aici. – Apăi lasă  că vine el !

 Şi astfel, am descoperit de ce nu mi-a mers nici mie prea bine în 2009. Şi anume, am fost atacat energetic în mod sistematic şi samavolnic de către următorii:

– nevasta, care mă atacă energetic una-ntr-una şi-mi suge toată energia, rostind formule magice oculte de genul: spală vasele, aspiră prin casă urgent, du-te la piaţă şi la magazin că-i gol frigideru, ce-mi cumperi de ziua mea sau dă-mi nişte bani că ai luat salaru.

– Statul Român, care trebuia să-mi dea salarul acu 10 zile şi nu pot să-mi iau astfel energia la litru de la cărciuma din colţ. Vreau să vă spun că de la o vreme mi-e şi ruşine să arunc gunoiul la containerul din faţa blocului. I-am obişnuit pe oamenii care caută prin gunoaie ba cu nişte păine cu cartofi, ba cu un mic muşcat, ba cu un vinişor mai acrit sau un fruct zbărcit, iar acum, de la o vreme, doar oase roase la capăt şi hărtie mototolită, de-au început să-mi bată obrazul.

– Renelu, Romgazu, RDS-ul, asociaţia de proprietari, Vodafonu, OTP-ul etc etc, care mă atacă energetic la portofel lună de lună, de mă ia cu ameţeala.

Aşa că nu vă miraţi dacă par anormal. Şi nevasta a observat acest lucru.

Şi dacă ar fi să prind vreodată peştişorul de aur care să-mi îndeplinească o singură dorinţă ( nu trei, că-i criză şi la el), nu i-aş cere nici aur, nici câştiguri la loto, nici femei, nici maşini, nici centimetri în plus la dotare; i-aş cere  să fiu pentru o zi ( măcar) Aliodor Manolea.

Anunțuri

Responses

  1. Maestre, te rog frumos sa iti ridici premiul de Scriitor Superior
    http://diaconescumarius.wordpress.com/2010/01/26/ss-nu-vine-de-la-celebrele-trupe-germane/

  2. E tare fain tot ce citesc! Totul pare un haz de necaz, de care nu-s straina. Ce bine ca tie iti vin cuvintele!


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Categorii

%d blogeri au apreciat asta: