Publicat de: Jeffreys | Iulie 15, 2009

C-o(n) sulă-n cur şi c-o(n) suflet în RAI

Bună-mea, nană Floare ( sau Flórika néni, cum îi ziceau copiii maghiari) n-o fost o femeie proastă. O fost vânzătoare la chioşcu de dulciuri din centrul centrului Tăşnadului. Şi avea ea o vorbă ( de fapt avea mai multe, dar asta se potriveşte ocaziei) care suna aşe: “ Lumea se-nvârte în jurul pizdi !“  , contrazicându-i  astfel în mod flagrant pe Copernic, pe Kepler şi pe mulţi alţi oameni de ştiinţă, care susţineau ba că se-nvârte în jurul axei sale, ba că în jurul Soarelui, ba că bântuie ca somnambula prin galaxia spirală ca…..cum îi zice….. ca acidu dezoxiribonucleic. Unii susţineau chiar că banul învârte lumea. Da de unde……

Abia când am crescut mare şi am apucat să văd păsărica (cea cu care mă tot prosteau adulţii, că zboară, atunci când ne făceau poze), mi-am dat seama de adevărul acestor vorbe.

Pentru că Dumnezeu, când a creat bărbatul, i-a dat şi creier şi penis dar nu i-o dat destul sânge să le poată folosi pe-amândouă deodată.

 Cred că asta s-o-ntâmplat şi cu Nelu Nuică, intromisionatul şi ulterior demisionatul consul al Românicii de la Chişinău. Ca dovadă cum bărbatul îşi poate pierde minţile de la o bucăţică de blană. ( oare cum i-o fi zicând în moldovinească: sămătuf sau pămăfut?). Ce n-o reuşit Voronin cu vorba şi fapta, a reuşit o fătucă, această “ Măta Hari” înfiptă-n ….. coasta politicii externe române.

Să nu ne amăgim că este un caz rar, unic şi că ceilalţi reprezentanţi ai corpului diplomatic ( că bine sună: corp……….. aaaaaah) sunt bastioane de decenţă şi integritate. Ceea ce i-a făcut nea Nelu Nuică tinerei bunăciuni, li se-ntâmplă şi conaţionalilor noştri aflaţi peste mări şi ţări şi care uneori ar avea nevoie de ajutor. Adică sunt futuţi şi muiţi.

 Acu’ nouă ne rămâne doar speranţa că acest Nelu nu ne-a făcut de ruşine ( de mândra minune, cum se zice pe la noi) şi s-a ţinut TARE în lupta cu spionajul comunist. Pentru că e uşor să mimezi un orgasm. E mai greu să mimezi o erecţie.

Şi pentru că românul s-a născut poet, putem concluziona acest eveniment astfel:

Consulul c-o-n suloi considerabil consolidat o consola pe Consuela de la consulat! Amin

Anunțuri

Responses

  1. Maestre,
    1.Sa vii cu poze de la Garana:)
    2. Asa cum „dezbateam” si ieri pe mess, cred ca in moldoveneste, se potriveste ” ci ghini ci te-am futut uai consuli uai”
    3. Ieri, m-am perindat pe la vreo trei firme; crezi ca muncea cineva de la Tesa? Un cacat! Toti discutau despre consulul c-o-n suloi considerabil consolidat care o consola pe Consuela de la consulat! Am ajuns si pe un santier; ce crezi ca vorbeau oamenii? Despre cum i-o tragea acelasi consul pe la spate, aceleiasi dudui! Ce natie suntem:)
    4. Surse „de bine” imi soptesc ca totul e o facatura romanesca, menita sa puna un cartof copt si fierbinte in mana unui ministru PSD – cel de la extrne. Mai stii?
    Ave!


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Categorii

%d blogeri au apreciat asta: