Publicat de: Jeffreys | Iunie 13, 2009

PLANURI PARCELARE. EXISTĂ ELE? ŞI DACĂ DA, DE CE NU?(partea a 2-a)

DE CE NU ÎNTOCMESC AUTORIZAŢII PLANURI PARCELARE

Persoanele fizice sau juridice autorizate nu întocmesc aceste planuri parcelare deoarece:

– unii dintre ei nu au habar de cum se face aşa ceva

– nu beneficiază de sprijinul primăriei pentru realizarea acestora. Deoarece ştim că, dacă partea cu măsuratul este relativ simplă( cu toate că este un volum mare de lucru în teren), mai complicat este “popularea” acestor tarlale cu proprietari, găsirea titlurilor emise pentru acele parcele componente ale tarlalei, având în vedere că de multe ori primăriile nu au o evidenţă informatizată, clară a acestor titluri de proprietate şi procese verbale de punere în posesie.

– lipsa de sprijin din partea prefecturilor şi a comisiei judeţene de fond funciar.

– primăriile nu au bani ca să finanţeze aceste lucrări şi nici personal pentru a sprijini pe cei care vor să facă astfel de lucrări.

– unii primari au executanţi pe care-i preferă la întocmirea documentaţiilor cadastrale  din UAT-ul lor şi nu vor să colaboreze cu alţii, aceştia întâmpinând greutăţi din partea primăriilor.

– nefiind plătiţi, autorizaţilor nu le convine ca, după ce au muncit din greu la întocmirea unui plan parcelar, după ce aceasta este aprobat şi recepţionat de OCPI, să fie pus la dispoziţia tuturor celorlalţi autorizaţi, aceştia câştigând bani de pe urma muncii lor.

– reţea de puncte geodezice cvasi-inexistentă în foarte multe zone, legarea la sistem fiind foarte anevoios, dacă nu imposibil fără aparatură GPS( de care dispun încă foarte puţini).

– autorizaţii nu vor să-şi asume răspunderea pentru întocmirea planurilor parcelare, putând fi traşi la răspundere, daţi în judecată de eventualii proprietari nemulţumiţi ( vezi cazul diminuărilor de suprafaţă, suprapuneri reale etc.).

– sunt multe cazuri de litigii între UAT-uri, nesoluţionate sau nefinalizate încă, respectiv de terenuri pentru care două primării au eliberat titluri de proprietate, iar acum proprietarii au procese pe rol.

Având în vedere toate acestea, este necesară luarea unor măsuri urgente, coerente,  pentru deblocarea situaţiei create în cazul terenurilor situate în extravilane.

P.S. Dacă atunci când s-a organizat summit-ul NATO la Bucureşti, având în vedere măsurile de securitate deosebite luate cu ocazia vizitei mai marilor lumii, dacă le-am fi cerut “împrumut” americanilor înregistrarile făcute de sateliţii lor în acea perioadă, am fi putut face un cadastru imobiliar-edilitar al capitalei + comunele învecinate de-ţi era mai mare dragul şi economiseam şi bani la buget. Am ratat ocazia. Poate la următorul banchet.

Anunțuri

Responses

  1. sa traiti bine in primul rand….
    in al doilea rand felifitari agentiei pentru dezastruoasa organizare…..din 91 pana in zilele noastre.

    in al treilea rand sa va ia dracu pe toti care impiedicati o normalizare

  2. scuzati gramatica


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Categorii

%d blogeri au apreciat asta: