Publicat de: Jeffreys | Aprilie 19, 2009

POVESTEA NEROMANŢATĂ A LUI JEFFREY -partea a 8-a –

Motto: “ munca-i frumoasă ca femeia/ evident la vârsta a 3-a/ dacă-nţelegi asta/ pe muzica mea

                poţi să-ţi baţi nevasta “

 

Tot spre finele lui 98 am mai avut o realizare importantă în viaţa mea. Şi anume operaţia făcută nasului meu cel frumos şi delicat( sau Vegeta). Este de notorietate faptul că eu sforăi atât de tare încât noaptea pornesc alarmele maşinilor parcate în faţa blocului nostru. De fapt, de când m-am mutat eu acolo, apartamentele din bloc s-au ieftinit brusc, datorită şubrezirii structurii de rezistenţă, iar muierea e fudulă de urechea dreaptă, partea pe care dorm eu. Și m-au pus să plătesc dublu la fondul de rulment. Dar înainte de operaţie, sforăitul meu era haotic, ca o orchestră neacordată, fals, astfel încât trebuia remediat acest neajuns printr-o operaţie de sept. Zis şi făcut. A fost groaznic. Mi s-au învineţit ochii, nasul, mi-era rău şi arătam ca Frankenstein. Dar a meritat. Acum sunt un mic Pavarotti în materie de sforăit, o satisfacţie pentru cunoscători. Adevărat că există şi unele mici dezavantaje. Astfel, când mă duc în vizită pe la prieteni, nu mă invită niciodată să dorm la ei; nu pot împărţi camera de hotel cu nimeni( când merg în delegaţii) şi chiar dacă se încumetă cineva să doarmă cu mine, dimineaţa la trezire tot singur sunt; copii se sperie şi fac pe ei în nopţile următoare; dacă, din greşeală, adorm în tren sau în autocar, când mă trezesc toţi pasagerii se uită încruntaţi la mine şi nu vor să-mi vorbească. Odată, la festivalul de artă medievală de la Sighişoara ne-am cazat în căminul unui liceu, într-o cameră cu zece paturi( noi eram patru). Şi de câte ori mă trezeam, colegii de cameră bombăneau ceva în timp ce-şi făceau nervoşi bagajele. În trei zile am avut zece rânduri de colegi de cameră. Cred că e un record demn de guiness book.

Şi am fost casnic până la sfârşitul lui februarie ’99. Măcar Dana ştia totdeauna unde să mă găsească dacă avea nevoie de mine.(  cum se numeşte femeia care ştie tot timpul unde-i e bărbatul?…Văduvă!!!).

În această perioadă ne-am şi hotărât să ne căsătorim şi ar fi indicat să mă duc în faţa tatălui ei  pentru a cere mâna fetei. De fapt am insistat asupra faptului că eu îi voi cere păsărica fetei, deoarece cu mâna mă descurcam şi eu destul de bine.

Şi (VAI!!!) au fost de acord, astfel încât am stabilit ca dată a nunţii ziua de 11 septembrie, neştiind încă pe-atunci ce zi nefastă va fi aceasta şi pentru alte popoare. Dar până atunci…..

De 1 martie 1999 m-am angajat la Oficiul de Cadastru şi Organizarea Teritoriului, ca topograf ce mă aflam şi pe loc m-au făcut responsabil cu împărţitul( retrocedatul) pământului către ţărani, pe două comune din judeţ. Şi în fiecare zi mă trezeam cu noaptea-n cap( şi vodca uneori), mergeam la autogară şi plecam pe ogoarele patriei la împroprietărit populaţia băştinoasă de pe valea Târnavelor. Noroc că după episodul “ minerit la Bărbăteni” eram sprinţar şi ager şi puteam să fug de ţăranii cu coasa şi furca în mână, nemulţumiţi de împărţeală. Niciodată n-am crezut că-ţi trebuie atâta curaj pentru a muncii. Zburdam pe ogoarele patriei ca mieii de primăvară. Poate un pic mai razant cu solul dar… Şi aşa am petrecut primavara-vara în sânul naturii, la aer curat.

Dar abia am apucat să cunosc babetele şi boşorogii din cele două comune, că am găsit un post de topograf la ( pe atunci) Oficiul de Cadastru, Geodezie şi Cartografie(instituţie nouă, de 2 ani) şi, cu oarece pile( având în vedere că suntem în Românica şi că Dana, fiind dintr-o familie numeroasă, are 35 de verişori primari numai în Mureş, deci în toate domeniile vieţii judeţului) am prins un post de giner( de fapt in-giner) şi am scăpat de retrocedat moşii. Între timp instituţia a trecut prin multe schimbări, la fel ca şi mine, însă eu tot acolo lucrez( dacă pot să spun aşa şi uite că pot) şi sunt sex-simbolul instituţiei. Şi pentru asta ei mă şi plătesc ( de fapt şi poliţiştii iau salarii; şi ştii de ce?… pentru că prostia se plăteşte).

                                                            sfârşitul părţii a 8-a ( va urma )

Anunțuri

Responses

  1. Servus, Robert
    Tare bine-mi pica cititu’ de p’aci. Tot asa esti si e bine asa.
    Mai aflu de Barockul de dupa 1993.
    Numai bine,
    Horia


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Categorii

%d blogeri au apreciat asta: