Publicat de: Jeffreys | Septembrie 20, 2008

POVESTEA ZARAZEI (partea 1)

„Prin 1944, sub cele mai indarjite bombardamente americane, Bucurestiul petrecea la fel ca in anii nebuni ramasi in urma cu doua decenii. Mancarea era ieftina, hotelurile primitoare iar gradinile de vara, Rasca, Otetelesanu si Carabus, dar si Bordeiul, inca de pe atunci asezat la marginea Herastraului, raspandeau pana in mahalalele marginase mirosul de patricieni la gratar si sunetul jazz-band-urilor sau al tarafurilor autohtone.

La Opereta canta inca Leonard, circul Sidoli (fara batranul Giovanni Sidoli, care murise cu un deceniu in urma, dar cu cele doua fiice ale lui impamantenite aici si maritate cu mari financiari evrei) se lauda, dupa ce arsese deja de patru ori, cu un cort nou, azuriu cu dungi albe, si cu douazeci si patru de cai impodobiti cum nu se mai vazuse pana atunci, iar santanurile atrageau o clientela vesela si petrecareata, intre care distingeai nu rareori ofiteri germani insotiti de femei de lux, femei fara oase, cum le-a spus cineva, cele mai multe intretinute de unul sau de altul, dar destule si dintre cele care nu se jenau sa-si afiseze tariful pe usa lor din hotelul in care primeau musteriii.

Una dintre acestea era Zaraza, mai precis Zarada, un nume tiganesc traditional. El inseamna Minunata. Femeia foarte tanara, ce-si facuse intrarea, in seara fatala cand a inceput totul, in localul “Vulpea Rosie” de pe Selari, la bratul unui ins oarecare dintr-un grup vesel, era intr-adevar tigancă, avea faţa aspra, buzele ca de barbat senzual si părul atat de negru si de lucios, incat de buna seama ca fusese dat cu pumni intregi de ulei de nucă.

Purta o rochie verde praz, cercei baroc cu strassuri si pantofi de asemenea cu strassuri sclipitoare pe catarame.
Grupul tăbărâ la o masa rezervata, se ceru sampanie, se facura glume, se râse nepoliticos de tare. Pe mica scena de cabaret dansa o femeie grasa cu un sarpe letargic. Urma un numar cu porumbei dresati. In fine, aparu, abia vazut prin valurile de fum aromat de la havane, Cristian Vasile. Aplauze nebunesti îl însoţira.

 


Probabil ca acest nume, unul dintre cele mai faimoase la vremea lui, nu mai spune prea mult in ziua de azi. Unii-si mai amintesc de cantecele lui, dar mai degraba ca sa rada de vocea nazalizata care iesea din patefoanele cu inregistrari extrem de proaste. Pe vremuri, ca sa inregistreze un cantec, cantaretul trebuia sa-si vare capul intr-un fel de goarna de alama, care-i altera complet vocea. La randul lor, placile „Pathe”, chiar si cele de calitate, inregistrate sub sigla „His Master’s Voice”, erau de ebonita si, cu vremea, se fisurau, imbatraneau, iar acul de fier grosolan le zgaria iremediabil. Cu toate acestea, tangourile lui Cristian Vasile sunt atat de neobisnuite, au o linie sonora atat de originala si de miscatoare si cuvinte de un kitsch atat de induiosator, incat le iubesti de la prima ascultare. Putini mai stiu ca autorul « Zarazei », al « Ramonei » si al neuitatului, desi uitat, « Aprinde o tigara » a fost Gardel al nostru, atat prin muzica lui, cat si prin viata romanesca pe care a dus-o.”
 

 

Pe Calea Victoriei intrau si ieseau din umbra enorma a Palatului Telefoanelor atat automobile negre, cu ferestre de cristal, ca de pe vremea prohibitiei si a lui Eliot Ness, cat si trasuri, asa-zisele cupeuri de Hereasca, ce nu mai pridideau sa care lumea bogata a orasului la sosea. Distractiile erau peste tot la-ndemana.

 

Anunțuri

Responses

  1. Willingly I accept. In my opinion, it is actual, I will take part in discussion. Together we can come to a right answer. I am assured.
    Video


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Categorii

%d blogeri au apreciat asta: