Publicat de: Jeffreys | Februarie 2, 2010

Mutu, vrăjitorul alb ( la nară)

Motto: “De cu seara până dimineaţă

Urcă preţul ierbii -n orice piaţă…

Pe Pământ e foc şi sete oarbă,

Mai avem nevoie şi de iarbă!”

 În Românica 99,99% din fotbalişti se nasc talente şi mor speranţe. Excepţie de la această regulă nu a făcut nici Mutu. Urmând bunul exemplu al unor iluştri înaintaşi, nedorind să fie mai prejos decât celebrul Maradona, care a fost prins dopat şi exclus de la un turneu final de campionat mondial în 1994, Mutu şi-a început cariera tot cu cocaină, aşa cum îi şade bine unui atacant adevărat şi dând astfel un bun exemplu tinerilor aflaţi la început de carieră şi care, în lipsă de bani pentru a-şi cumpăra doza zilnică, suflau în făina cu trei nule de-ţi era mai mare dragu să-i vezi cu nările albe.

Dar el  a trecut direct pe cocaină, că doar îşi permitea, că nu este oricine. Membru al “generaţiei de căcat”, alături de alţi mari mingicari precum Bănel Nicoliţă, Claudiu Niculescu, Gianni Kiriţă etc. etc. şi de antrenori minune precum marele “Piţi Barbut” Piţurcă ( creatorul celebrei formule de joc 11-0-0 şi a miraculoaselor tactici  câştigătoare numite „ derutarea adversarului prin fugă şi „plictisirea adversarilor şi spectatorilor până la sinucidere” ), Mutu n-a reuşit să facă nimic, împreună cu aceştia,  în vre-o competiţie internaţională în ultimii 10 ani. Dar a reuşit să fie depistat şi a doua oară cu sibutramina în hemoglobină ( mă, ce le am cu expresiile astea complexe).

Şi aşa cum Maradona nu a reuşit niciodată să se ridice la nivelul marelui Pele, care, pe lângă o carieră strălucită în fotbal, a avut şi o carieră strălucită ca ambasador al fotbalului brazilian şi al mişcării sportive din întreaga lume, nici Mutu nu s-a ridicat la nivelul meseriaşilor precum Dobrin, Balaci, Oblemenco sau Hagi. Nu e destul să te naşti talentat dacă ţi se albeşte nara când ţi-e lumea mai dragă. Trebuie şi creier.

Cea mai penibilă în toată nebunia asta a fost mama lui Mutu. Aceasta a declarat ziariştilor că de fapt ea ar fi luat nişte pastile de slăbit ce conţineau şi substanţa asta interzisă şi că le-a uitat în Italia, acasă la Mutu şi că el ar fi luat din pastilele alea.

Vă daţi seama ce scandal ar fi ieşit dacă tanti Mutu şi-ar fi uitat acasă la fecior, în Italia, sutienul Triumf şi chiloţii de tetra, tampoanele Always sau pantofii de lac cu toc cui, iar nişte paparazzi l-ar fi pozat pe Adişor purtându-le pe sub echipament la meciul de duminică. Tanti Mutu, decât să găsiţi explicaţii de-astea penibile, mai bine trageţi-l de urechi, trimiteţi-l la colţ în genunchi pe coji de nucă şi puneţi-l să scrie de 500 de ori: “ frunză verde ananas / prost am fost, prost am rămas”.

Anunțuri

Motto: „ Mă, care dintre voi s-a băşit, că pute aici de-mi pică păru din nas…” ( autorul acestor vorbe celebre: un soldat grec din Calul Troian).

 A trecut mai bine de o luna de zile de când Întâiul Matelot al patriei, Băsexu, şi-a înfrânt adversarii în luptă voinicească(sic!) şi şi-a trecut pe răboj al doilea mandat de prezident în Românica. Şi scârbit fiind de tot ce se-ntâmplă în scumpa noastră patrie în prag de an stelar 2010, nici n-am mai vrut să comentez evenimentele acelor zile de coşmar. Am crezut că odată cu adjudecarea trofeului de către cârmaci, va urma “ trecerea de la cantitate la o nouă calitate”, cum ne spuneau odinioară tovarăşii,  că va fi dat uitării, măcar pentru o vreme, tema principală, preferată şi unică a politicienilor noştri şi a comentatorilor vieţii politice: SuperBăse – scu-rsura galaxiei, sursa tuturor relelor din Universul cunoscut, această gaură neagră a politicii româneşti, care ne suge toate energiile şi care a reuşit astfel să-l detroneze pe Darth Vader ( ştiţi, ăla de respira greu).
Vise, monşer, vise. După ce timp de cinci ani “deontologi” precum
domnu Gâdea, Mugur Ciuvică, Mircea Badea, Valentin Stan leptopistu, futacu Ciutacu, Mircea Dinescu, Medelin Voicu, Radu Tudor, Gabriela Strâmbeanu Ştirea sau măcănitoarea Dana Grecu nu au avut altceva de făcut ( câţiva dintre ei chiar cu normă întreagă) decât să-l înjure pe Băsexu, să-l bage şi să-l scoată, să descopere matrapazlâcurile lui şi ale familiei, să dezgroape schelete de cai verzi, să-l pizduie şi să-l distrugă pe Il Comandante, acum, după bătaia ce le-a administrat-o acesta, continuă seară de seară aceeaşi activitate. Nu am văzut în viaţa vieţilor mele atâta ineficienţă. Să trebuiescă să faci un singur lucru timp de cinci ani şi s-o iei în halul ăsta peste bot – asta este definiţia eşecului total. Vă daţi seama câtă energie consumată, câţi bani cheltuiţi, câte clicuri date de mausul lui Stan şi câte fişiere audio deschise de acesta, câte mii de ore de emisii tv efectuate cu tot ce înseamnă aceasta şi totul în van, totul dus pe apa sâmbetei. Asta este însăşi definiţia ineficienţei, stângăciei, amatorismului, prostiei. Nouă, celor ce muncim la stat, ni se reproşează că suntem ineficienti, neproductivi, neprofesionoşti? Apoi pe lângă aştia eu sunt ca robotu industrial japonez pe lângă muncitorul necalificat Ghiţă de la sculărie.  Şi mai au obrazul să mai iasă pe micul ecran seară de seară.

Şi pentru a masca această mare m_ _ e luată din plin, pentru a încerca să explici inexplicabilul, ei au căutat şi au descoperit cine este vinovatul. Şi, senzaţional, ţineţi-vă bine, vinovatul este însăşi Flacăra Violet !!! Prostănacul şi toţi cei care l-au susţinut ( şi anume TOATĂ LUMEAAAAAAAA) au fost atacaţi energetic. ATACAAAAAAAŢI ENERGETIIIC !!! Râde Europa cu curude noi !!!

Păi cu banii cheltuiţi de moguli, o angajam pe Mama Omida cu toate nepoatele ei, pe Maria Câmpina cu toate suratele din domeniu şi mai importam din Jamaica o duzină de masterande în voodoo şi să vezi cum îl “voodoo-iam în gur pe mariner.

Şi nu numai că prostănacul fusese atacat energetic, dar au descoperit şi numele “vrăjitorului”, care nu este altcineva decât Aliodor Manolea ( şi acum să vezi titulatură !), profesor de SERENITATE. Brrrrr, că mi s-a zbârlit părul în palmă, nu alta.

Geoană a declarat că dacă va fi învins de Băsescu, va demisiona din fruntea PSD-ului. Dar nu a făcut asta. Ştiţi de ce? Pentru că nu a fost înfrânt de Trăienel ci de către flacăra violet a lui Aliodor Manolea. Extraordinar. Miraculos. Mirobolant.

Şi ne mai mirăm că în Românica nimeni nu răspunde pentru nimic, că orice porcărie imensă ai face ca politician sau mare şef de şef, nimeni, niciodată nu te va lua la rost pentru asta, nu te va trage la răspundere pentru mânăriile făcute, când poţi oricând  învoca flacăra violet şi te-ai scos? Noi suntem deştepţi şi vrem binele boborului dar suntem neputincioşi în faţa atacului energetic al celor răi. Nu suntem noi de vină. La fel ca în bancul cu Ion şi Gheorghe stând la poveşti. Şi la un moment dat zice Ion: – măi, Gheo, tu ai tras un vânt, că tare pute aici? – Nu,  Ioane, n-am fost io; cred că o fost câinele. – Bine, mă Gheo, da’ câinele nici nu-i aici. – Apăi lasă  că vine el !

 Şi astfel, am descoperit de ce nu mi-a mers nici mie prea bine în 2009. Şi anume, am fost atacat energetic în mod sistematic şi samavolnic de către următorii:

– nevasta, care mă atacă energetic una-ntr-una şi-mi suge toată energia, rostind formule magice oculte de genul: spală vasele, aspiră prin casă urgent, du-te la piaţă şi la magazin că-i gol frigideru, ce-mi cumperi de ziua mea sau dă-mi nişte bani că ai luat salaru.

– Statul Român, care trebuia să-mi dea salarul acu 10 zile şi nu pot să-mi iau astfel energia la litru de la cărciuma din colţ. Vreau să vă spun că de la o vreme mi-e şi ruşine să arunc gunoiul la containerul din faţa blocului. I-am obişnuit pe oamenii care caută prin gunoaie ba cu nişte păine cu cartofi, ba cu un mic muşcat, ba cu un vinişor mai acrit sau un fruct zbărcit, iar acum, de la o vreme, doar oase roase la capăt şi hărtie mototolită, de-au început să-mi bată obrazul.

– Renelu, Romgazu, RDS-ul, asociaţia de proprietari, Vodafonu, OTP-ul etc etc, care mă atacă energetic la portofel lună de lună, de mă ia cu ameţeala.

Aşa că nu vă miraţi dacă par anormal. Şi nevasta a observat acest lucru.

Şi dacă ar fi să prind vreodată peştişorul de aur care să-mi îndeplinească o singură dorinţă ( nu trei, că-i criză şi la el), nu i-aş cere nici aur, nici câştiguri la loto, nici femei, nici maşini, nici centimetri în plus la dotare; i-aş cere  să fiu pentru o zi ( măcar) Aliodor Manolea.

Publicat de: Jeffreys | Ianuarie 15, 2010

Doctorul Bacalbaşa sau medicina pe înţelesul tuturor

De la prima sa apariţie pe micul ecran a doctorul Bacalbaşa am râs cu lacrimi.

Pentru cei care n-au auzit încă de el, doctorul Nicolae Bacalbaşa este şefului Clinicii de Anestezie şi Terapie Intensivă a Spitalului de Urgenţă „Sf. Andrei” din Galaţi.

El este şi purtătorul de vorbe al spitalului şi în această calitate apare adesea la teveu, pentru a ne explica unele cazuri ale pacienţilor care ajung pe mâna medicilor de acolo şi care atrag atenţia presei, că doară ştim că pe român îl interesează cel mai tare ce se-ntâmplă în ograda vecinului, în speranţa că-i moare acestuia capra mai repede.

Mai trebuie să ştim despre domnul doctor că este şi profesor universitar şi pe lângă asta şi scriitor cu un umor bestial. De fapt acest umor nebunesc este motivul acestei postări. Ca să ne râdem pe noi ; iar pentru asta vă voi reda câteva din apariţiile lui.

Calitatea imaginii şi a sunetului e aşa cum e dar vorbele au fost reale, sunt adevărate şi vor fi autentice.

 Astfel, avem cazul unui puştan rănit – la propriu – din dragoste, caz prezentat astfel de dr. Bacalbaşa  :

  “Dragostea este o investiţie care uneori te costă. Un băiat de 19 ani, plin de dragostea biciuită de hormoni pentru o domnişoară de 17 ani, a plecat în Italia să-şi găsească norocul şi să-şi crească şansele în faţa tinerei. Tânăra domnişoară, biciuită şi ea de hormoni, a pus ochii pe alt băiat. Când cel  care a muncit a găsit sufletul pe care îl dorea, ocupat, a dat gajul dragostei înapoi. Fratele domnişoarei l-a înjunghiat de două ori în spinare. A treia oară a fost „înjunghiat” de către doctorii spitalului judeţean, care i-au cusut plaga pulmonară.”

 Urmează cazul unui tânăr, proaspăt ieşit de la pârnaie, care avusese nişte bile băgate sub pielea penisului şi care, odată ieşit din puşcărie, le-a scos cu atâta dibăcie că a ajuns la spital. Şi aici intervine meseriaşul de Bacalbaşa:

„Practicile sexuale solitare sunt lucruri care există şi sunt bune în sensul că n-ai cu cine să stai de vorbă după dar nici nu trebuie să o conduci acasă. Practicile chirurgicale, în lipsa calificării, riscă să te bage în spital.

Şi daca tot ai pus bile şi te-ai upgradat, nu trebuie să renunţi. Tot înainte!”

http://www.youtube.com/watch?v=jSaFkEjsRuA&feature=related

Apoi alte comentarii, la diverse cazuri:

 „Probabil amator de filme americane, l-a sechestrat până reuşea să pună mâna pe bani. Din nefericire, ce n-a vazut el – şi la filme americane trebuia să vadă – cel sechestrat era diabetic, aşa că, nemâncat şi fără insulină, a ajuns în momentul de faţă în stare destul de gravă”

 Nimic nu e mai frumoasă decât dragostea!

 „Se pare că pe lânga faptul că este oleacă batută, este şi niţel gravidă. Oricum putem spune că şi Julieta avea şi ea o vârstă asemănătoare, asta din punct de vedere cultural. Din punct de vedere legal este o infracţiune”

 http://www.youtube.com/watch?v=xI3N1hhp2gs

 http://www.youtube.com/watch?v=HO4Y-kdf_Es&feature=related

 „În ţara lui Traian Vuia acest domn a inventat zborul fără motor de la înălţime mare, cu aterizare lină. A reuşit, picând de la etajul 4, să se aleagă numai cu o vânătaie la nivelul unei pleoape. A fost introdus în reanimare că nu ne venea să credem ca n-are nici pe dracu. Se pare ca aicea ori e dracul, ori Dumnezeu are o sectie speciala pentru beţivi”.

http://www.youtube.com/watch?v=69JQabFPSgw&feature=related

 Apoi avem cazul celebru cu cei muşcaţi anul trecut la mare de paianjeni; astfel paianjenul numit Văduva Neagră a făcut furori printre turiştii de pe litoral. Uite aşa:

 http://www.youtube.com/watch?v=Coc7_JDar2I&feature=related

 sau doamna în vârstă care s-a aruncat pe geam din cauza fiului, care, la beţie, o bătea; aceasta este o poveste tristă, dar nu când e redată de Bacalbaşa:

 http://www.youtube.com/watch?v=i-JptkJnr00

 Iar ultima dintre apariţii a fost într-una din zilele astea, fiind povestea unei femei care s-a certat cu concubinul ei şi a plecat de acasă cu mobila; dar şi-a amintit că aveau şi un porc pe care l-au crescut împreună şi s-a întors la concubin pentru a-şi revendica jumătatea de porc ce-i revenea. Dar acesta, în loc de semiporc i-a aplicat o bătaie cruntă, folosindu-se de un scaun. Povestea a fost relatată de Bacalbaşa:

 “A fost internată o doamnă de 54 de ani, cu traumatism toracic, fiind victima împărţirii porcului cu concubinul în vârstă de 60 de ani. Pe de o parte, este o veste îmbucurătoare, că în vreme de criză românul are porc. Ca totdeauna, împărţirea ”prăzii” generează conflicte. Concubinul, ignorând buna tradiţie românească de a-şi bate nevasta cu pumnii şi picioarele, a recurs la folosirea unui scaun. S-a dovedit încă o dată că excesul de tehnologie generează exces de patologie.”

 Ăsta este doctorul Nicolae Bacalbaşa. Dacă-l întâlniţi, spuneţi-i că-l iubesc.

Publicat de: Jeffreys | Ianuarie 12, 2010

Chestionar – la provocarea prietenului meu Dia

1. Când citiţi, pentru a marca locul unde aţi rămas cu lectura, folosiţi semne de carte sau îndoiţi paginile?

– nici una nici alta; de obicei ţin minte unde am rămas, iar în caz că uit, o iau de la capăt.

2. Aţi primit în ultimul timp o carte drept cadou şi dacă “da” care a fost aceasta?

– nu am primit cam de multişor. Pretenii mei îmi aduc doar alcohoale, respectând principiul:

“ Bea ! Se vede mai repede pe tine decât dacă ai citi. “

3. Citiţi în baie?

– da, stând pe budă. Dar nu cu orele cum fac alţii ci doar 1-2 pagini. Scurt şi concis.

4. V-aţi gândit vreodată să scrieţi o carte şi dacă “da” care ar fi fost aceasta?

– da, m-am gândit să scriu “Prelegerile de estetică” a lui Hegel dar mi s-o gătat mina de  la pix.

5. Ce credeţi despre colecţiile de carte de la noi?

– mi se par binevenite. Sunt  mare fan al cărţii tipărite pe hârtie şi astfel apar multe cărţi care nu ar trebui să lipsească din nici o casă.

6. Care este cartea preferată?

– iubesc poezia lui Francois Villon

7. Vă place să recitiţi unele cărţi şi care ar fi acestea?

– Lawrence Durrell – Cvintetul din Avignon. Nu le-am citit dar mi-ar place să le recitesc. Repetiţia este mama plictiselii.

8. Ce părere aţi avea de o întâlnire cu autorii cărţilor pe care le apreciaţi şi ce le-aţi spune?

– cu Villon aş merge la o băută cruntă. Căci, cum tot el zice: “totu-i la crâşmă şi la fete”

9. Vă place să vorbiţi despre ceea ce citiţi şi cu cine?

– da, de obicei vorbesc singur; apoi îmi place să le recit poezii oricui mă ascultă. Şi discut cu pretenii mei, care-s mai inteligenţi decât ai lor.

10. Care sunt motivele care vă determină să alegeţi o carte pe care să o citiţi?

– grosimea. Deoarece, precum ştiţi, lungimea nu contează.

11. Care credeţi că este o lectură “obligatorie”, o carte pe care cineva trebuie să o citească?

– Constantin Gane – Trecute vieţi de doamne şi domniţe

12. Care este locul preferat pentru lectură?

– la Palma de Malorca, pe plajă, întins pe un şezlong, cu martiniul rece sub trompetă. Dar deoarece ajung rar pe-acolo, mă mulţumesc şi cu fotoliul meu verde uzat.

13. Când citiţi ascultaţi muzică sau lecturaţi în linişte?

– nu mă deranjează muzicile. Doom, speed, trash, death, orice. Pentru liniştirea sufletului.

14. Vi s-a întâmplat să citiţi cărţi în format electronic?

– foarte rar. Nu prea-mi plac. Poate dacă vor mai evolua, să pot adormi cu ele în pat după prima pagină.

15. Citiţi numai cărţi cumpărate sau şi pe cele care sunt împrumutate?

– cumpărate. Harpia mea mă aprovizionează, fiind abonată la tot felul de edituri online, de la care primeste periodic oferte şi, cumpărând, beneficiază şi de discounturi.

16. O carte este pentru mine… Cum aţi descrie o carte?

– o sumedenie de viitoare cornete pentru seminţe….  Glumesc. Cartea este, după capcană, cea mai mare descoperire/invenţie a omenirii.

 Voi ce părere aveţi, cum aţi răspunde acestor întrebări?

culmea prostiei: un politist blond

culmea prostitutiei: sa fii curva in Insulele Virgine

culmea World Trade Center: urci cu liftul, cobori cu biroul!

culmea parasutismului: sa sari cu parasuta si sa-ti dai seama ca-i plecata in Turcia…

culmea tatuajului: să-ţi tatuezi pe penis un penis şi mai mare!

culmea hârtiei: sa te stergi la fund cu confetti

culmea ghinionului: să-ţi recuperezi banii de la Caritas şi să-i bagi la FNI

culmea agriculturii: să ari Calea Victoriei cu boii din guvern

culmea vitezei: sa faci sex oral cu un canibal

culmea inocentei: o calugariţă care lucreaza intr-o fabrica de prezervative să creadă ca face sacuri de dormit pentru şoricei

culmea suspiciunii: o călugariţa care face mătănii într-un câmp de castraveţi

culmea hip-hop-ului: B.U.G. Mafia sa lanseze o caseta cu colinde de Crăciun

culmea politetii: sa stai pe scaunul electric si sa cedezi locul unei doamne

culmea masturbarii: să torni puţin Cillit ca sa nu mai trebuiască s-o freci deloc

culmea turismului: sa te plimbi cu avionul prin World Trade Center

culmea zoofiliei: sa pui o vaca sa stea capră…

culmea sexului in grup: să rămâi pe dinafara

culmea telefoniei mobile: sa ieşi cu telecomanda în oraş şi să sune

culmea canibalismului: sa mănânci un om invizibil

culmea zgomotului: două schelete făcând sex pe un acoperis de tabla

culmea strabismului: sa se uite ciclopul chiorâş…

culmea culmilor: ar fi culmea s-o ştii şi pe asta

Publicat de: Jeffreys | Ianuarie 10, 2010

Publicat de: Jeffreys | Ianuarie 10, 2010

2009 – Anul Bocului ( sau al crizei porcine) – partea 2

Dar să vă zic şi ce-am făcut în ăst an:

– am revenit la vechea mea dragoste. Nu, nu Claudiţa Schifferoaia. Tobele. Şi m-am reapucat de cântat. Şi după o primă apariţie la Reşiţa, în clubul maestrului Ovidiu Roşu, am avut două cântări superfaine la Craiova. Dintre care unul la Pub’s Pub-ul lui Dragoş Băltăreţu “fratele meu”. M-am simţit minunat. Mi-am dat seama cât de mult mi-a lipsit bluesul în toţi anii ăştia.

– am muncit ca un tată de albine

– am fost în februarie la festivalul de blues de la Sighişoara, unde i-am văzut pe John Primer, pe Lil’ Dave Thompson, pe Ana Popovici, pe Rag Mama Rag, pe Lucky Peterson. Bestial ! Şi abia aştept ediţia a 6-a de anul ăsta, din 25-27 februarie. Haideţi, că va fi minunat. Şi bem ceva.

– am muncit ca un greieraş

– am fost la Straja, în Parâng, cu ocazia zilei de naştere a pretenului Rareş Marinexu, nu întâmplător şi chitaristul nostru. Am dus scule şi am tras un chef de pomină la o cabană, cu cântare live, ţâpurituri şi alcoolizare cruntă. Cu ocazia asta am reântâlnit prieteni dragi de pe vremea când eram petroşenean şi tare bine mi-a picat acest lucru.

– am muncit ca un măgăruş

– am început delegaţiile la Zalău unde am cunoscut oameni minunaţi şi printre ei pe Edit, care este o minunată. Am petrecut zile excelente cu ei, ne-am distrat, am râs şi am cântat; am vizitat castrul roman de la Porolissum şi grădina botanică de la Jibou. Inclusiv de Paştele catolic am fost la draga de Edit, împreună cu Harpia. Au fost vre-o cinci ieşiri excelente şi vreau să le mulţumesc celor de acolo pentru aceste zile superbe.

– am muncit ca un tractor Universal 540

– de Paştele ortodox am luat acasă la noi doi copilaşi, frăţiori, de la o fundaţie. O fetiţă şi un băieţel. Am vrut să le dăruim asta; să stea cu noi, într-o familie, de sărbători. Au fost foarte cuminţi şi draguţi. Am gătit, am înroşit ouă, ne-am jucat şi ne-am uitat la televizor. Am ieşit la un loc de joacă unde s-au jucat o dupăamiază întreagă cu ceilalţi copii şi am băut Teddy şi am mâncat îngheţată. A fost foarte fain. Şi greu când a trebuit să-i ducem înapoi. Greu pentru toţi.

Iar în mai am mai făcut o faptă bună. Harpia mea face terapie cu o fetiţă bolnăvioară. Iar atunci când ai un copil bolnav, viaţa ta se schimbă pentru totdeauna şi nu mai poţi face ce vrei ci faci ce trebuie. Din această cauză părinţii fetiţei nu au mai putut pleca într-un concediu normal ( să se odihnescă şi să se ocupe numei de ei) în ultimii zece ani. Aşa că ne-am oferit să avem grijă de fetiţă ca să poată pleca doar ei doi undeva în concediu. Nu pentru bani, nu. Aşa, ca un cadou din partea noastră. Şi am stat zece zile cu ea. A fost o experienţă extraordinară. Credeţi-mă.

– am muncit ca un negru pe plantaţia de bumbac

– am fost de câteva ori acasă la Tăşnad. De câte ori mă duc acolo, mă încarc cu energie pozitivă. De la pământ, de la apă, de la oameni, nu ştiu. Cum mă apropii de casă, încep să văd feţe cunoscute şi încep să mă năpădească amintirile. Îs plecat de 25 de ani de acolo, dar căteodată mă apucă un dor de casă de mor şi trebe să mă duc. Şi o zi să stau, dar trebe să mă duc. Şi ajung acolo şi mă mai recunosc oamenii pe stradă şi mă salută şi mai povestesc cu unu, cu altu. Şi mai tragem câte o petrecere la Faszi Gyuri, că văru-meu Remus organizează viaţa tuturor pe-acolo ( mai puţin pe a lui); şi facem o baie la ştrandul termal. Şi mai tragem o fugă până-n Ungaria să facem nişte cumpărături, că acolo mai găsim şi haine mărimea “dinosauri “ ca să ne fie bune şi nouă. Şi mai scapă Harpia nesupravegheată în free shop şi ne lichidează rezervele de pe card.

Şi după ce-mi trece doru, pot să mă-ntorc la oraş, pentru a continua să

– muncesc precum tovarăşul Alexei Grigorievici Stahanov

– am fost la Gărâna, ca de altfel în fiecare an şi unde am petrecut iar trei zile minunate cu pretenarii şi cu meseriaşii de John Abercrombie, Terje Rypdal şi alţii( dar despre asta mai pe larg într-o scriitură viitoare despre Gărâna all time).

– am muncit ca o motocositoare

– am fost la mare; da, la Marea Neagră. Pontul Euxin. Ezact. Am stat câteva zile la Vama Veche şi câteva în 2 Mai, la Neni. A fost super, că doar am fost cu preteni tare dragi şi am avut şi pălincă de Turţ în dotare. Deci au fost îndeplinite toate condiţiile necesare şi suficiente. Şi cu ocazia asta am trecut şi pe la vecinii noştri legumicultori ( bulgarătătă) pentru a vizita Balcic-ul cu castelul reginei Maria. A fost excelent şi v-o recomandăm cu căldură. Nu şi peştele mâncat la terasa din capătul străzii ce duce la grădina botanică şi care peşte ne-a ţinut ţintuiţi de budă pentru tot restul zilei, cu o mână pe sulul de kurpapir şi alta pe pliculeţul de smecta. De căcat.

– am muncit ca o motocositoare

– am fost pentru prima oară la târgul anual de antichităţi de la Negreni şi mi-a plăcut tare tare. E ca Oszer-ul din Tg. Mureş înmulţit cu 100. Găseşti acolo tot ce vrei şi ce nu vrei. Cred că în categoria antichităţilor au fost incluse şi babetele care vindeau cipcă şi mileuri de care am avut cred că fiecare dintre noi pe televizor, sub peştele de sticlă.

– am muncit, n-am gândit !

– am fost la concertul Rock in Reghin – ediţia a IV-a şi m-am distrat tare bine cu trupe de-ale locului. A fost o rockereală cu coveruri şi de toate, ca-n vremurile alea bune. Doar că n-am mai putut da din plete din motive de chelire avansată, n-am mai putut ţopăi precum Geoană pe perioada cât a fost preşedinte ( că de-atunci aşa se şi spune în armată atunci când veteranul îl pune pe biban să sară-n sus, cu mâinile ridicate: ia bagă, mă, 50 de geoane, da rapid ! ) şi mi s-or înfundat urechile pentru vre-o două zile; asta pe motiv de mambo. Mamboşorogit.

– am muncit ca un furnicuţ

– Există trei perioade cruciale în viaţa unui om: când crede că există Moş Crăciun, când nu mai crede în Moş Crăciun şi când el este Moş Crăciun. Eu am ajuns la această ultimă fază, aşa că am fost Moş Crăciun şi anul acesta. Pentru al zecelea an consecutiv în Tg. Mureş ( că de 10 ani sunt aici) şi pentru al treilea an la copiii de la această fundaţie. Şi de fiecare dată m-am simţit extraordinar. Să-i vezi pe copii aşteptând cu nerăbdare să vină moşu; să intri cu sacu-n spinare şi să-i vezi că unii se sperie, alţii râd şi aplaudă, alţii cântă; să-i vezi bucurându-se de darurile primite. Nişte copii extraordinari, îngrijiţi şi ocrotiţi şi educaţi de nişte oameni extraordinari.

Iar apoi, după ce-ţi tragi hainele “civile” , e super să stai să te joci cu ei. Că parcă şi ţie ţi-ar place unele din jucăriile faine primite de bubulani. Dar Harpia nu vrea să-mi ia maşinuţeee !!!

-am muncit ca un elefant, dar nu, nu cu trompa. Aş fi vrut eu….

Şi am încheiat anul cu tradiţionalul colindat de Crăciun, cu friptura de curcan umplut cu castane şi portocale ( la preteni), cu sarmale şi vrăjituri, iar apoi finalul apoteotic cu petrecerea de revelion, la care au participat şi dragii noştri prieteni George Ballantines, Jack Daniels, Johnny Walker, Piotr Arsenievici Smirnov, Spyros Metaxas, Ovidiu din Tomis( ăla ce lăcrămiază una-ntr-una) şi nu în ultimul rând Ilie Vişinată din Finteuşu Mare. Deci numai oaspeţi de vază.  Sau de canceu, după preferinţă.

 Asta a fost anul trecut. An de criză. Criza bărbatului trecut de  43 de ani.

Sau cum se zice pe la noi: “ ce scule-am avut şi ce scule-am ajuns “.

Publicat de: Jeffreys | Ianuarie 8, 2010

2009 – Anul Bocului ( sau a crizei porcine) – partea 1

Amu, că o trecut şi Rebelionu, vreau să scriu câteva rânduri despre anu’ care-o trecut. Şi ca introducere pot să vă zic c-o fost un an de tătă p_ _ a ( în latină = penisu). De ce? Pentru că:

– am muncit de trei ori mai mult decât în anii trecuţi şi am câştigat de trei ori mai puţin. Nu, nu sunt muritor de foame, dar la valoarea şi pregătirea lui Jeff ( adică “moi” cum zice franţuzu) ar fi trebuit să trăiesc precum boier Velea, ceea ce nu s-a întâmplat.

– serviciul a fost stresant şi mi-a fost dat să văd cum, într-un domeniu ultraspecializat ca al meu pot fi puşi să ne conducă nişte habarnişti sfertodocţi pupincurişti, a căror singură calitate este că sunt nepoţii lu’ Alupigus. Dar, până la urmă şi procuratura şi poliţiştii de la cercetări penale şi DNA-ul trebe să muncească ceva. Că la noi fiecare o decalotează pe semnătura lui.

– nu am avut timp să mă ocup de mine, de Harpia şi de prietenii mei atât cât aş fi vrut şi atât cât ar fi meritat ei la cât de mult îi iubesc.

– nu am fost în excursii prin străinătăţi, aşa cum visează Hărpiuţa, care vrea să vadă Singapore şi Kuala Lumpur cu Turnurile Petronas şi Dubaiul şi Portugalia şi festivalul de la Montreaux şi nu se mai mulţumeşte cu ieşirile la Tăuţii Măgherăuş ( pentru ea Tăuraşii Măgheruş), la ştrandul de la Tăşnad şi grătarele de la Faszi Gyuri, sunetele broscoilor de la balta lui Sandu Baciu de la Bărdeşti sau turul Târgu Mureşului cu autobuzul 23 şi alte momente de neuitat de acest fel. Asta e. “ Trebuie să ne bucurăm şi noi de una-alta” cum zice ea uneori.

– am ratat multe festivaluri, concerte, cântări, paranghelii şi alte d-al-de astea şi nici cu trupa şi cântatul n-am prea hălăduit înainte. Cum se zice: “ne-am cam tras pe cur”.

– am consumat sare, zahăr şi grăsimi; n-am ţinut posturile de peste an; am băut cu măsura şi la cât îs eu de mare, vă daţi seama care e măsura aia; da’ măcar n-am dohănit, da’deloc !

– n-am preacurvit ; m-am uitat ca nesimţitu după curul femeilor din preajma mea; am păcătuit cu gândul dar n-a rămas niciuna gravidă;

– am înjurat ca la congresul gunoierilor şi i-am pizduit pe cei care m-au enervat şi am avut “gură spurcată”, cum se zice pe la noi prin Bronx. Şi nu mi-am întors celălalt obraz atunci când am luat şuturi în cur. Şi nu mi-am iubit aproapele ca pe mine însumi. Dar asta deoarece aproapele ăla nu era destul de aproape, cred, şi pentru că JEFF E NUMAI UNUUUUUUL !!!!

Publicat de: Jeffreys | Ianuarie 6, 2010

Dumnezeu să te odihnească, Toni Tecuceanu

Ca-n fiecare vară, şi anul acesta ne-am umplut portbagajul cu o mulţime de lucruri nefolositoare şi două flacoane de fiertură de prună deosebit de benefică organismului uman şi am luat drumul litoralului românesc. Şi am poposit la Vama Veche, după mulţi ani în care am trădat-o cu Carmen Silva – alias Eforie de la nord la sud.

Şi s-a întâmplat ca anul ăsta să ne petrecem cu Narcisa Suciu şi prieteni dragi sufletului nostru. Iar în a treia zi, pe plajă, l-am întâlnit pe Toni Tecuceanu, pe care Cisa şi Mirela îl cunoşteau bine, că doară în lumea artistică românească se cam ştiu copii-ntre ei. Era singur, cu căştile-n urechi, cu paharul de bere lângă el, întins pe şezlong, cu trompa la soare. Şi două zile la rând am stat şezlong lângă şezlong, aşa cum se vede şi în poza cu Harpia, pe care am descoperit-o azi. Era liniştit, nu prea vorbăreţ, plajă, bere, baie, ca tot omul sătul de rahatul de peste an din Bucureşti, care vrea doar să stea liniştit, lăsat în pace.

Nu pot să spun că ne cunoşteam. Nici nu cred că şi-ar mai fi amintit de mine. Dar când am auzit azi dimineaţa că a murit, parcă a căzut tavanul pe mine. Am simţit că mor şi eu.

Până acuma n-am dat importanţă prea mare ştirilor despre gripa porcină. Că s-au îmbolnăvit atâţia de AH1N1, că au murit atâţia….. erau doar nişte cifre goale; chiar dacă în spatele lor era vorba de vieţile unor oameni, pentru mine era doar o statistică şi viaţa mergea mai departe. Dar azi a fost cu totul altceva. Moartea a luat pe cineva din apropiere, pe care-l ştiam în carne şi oase, îi ştiam faţa, vocea, cineva care era în casa mea în fiecare miercuri seara. Era musafir la mine-n casă în fiecare miercuri. Era de-al casei.

Tot restul zilei a fost de căcat. A fost groaznic. Pentru prima oară m-am gândit serios şi la viaţa mea. Şi la cei dragi mie.

Se zice că doar cei buni mor tineri. El a fost bun. BUN. Şi aşa o să ne rămână în amintire.

Dumnezeu să te odihnească în pace!

 P.S. În timp ce scriam aceste rânduri, m-a sunat vărul meu Remus din Tăşnad şi mi-a mai dat o veste rea: că a murit un amic de-al nostru din copilărie, Alioşa sau papa Alex, cum îi ziceau băieţii. Avea 49 de ani. Domnul să te odihnească papa Alex.

Publicat de: Jeffreys | Ianuarie 6, 2010

Older Posts »

Categorii